Grădina Botanică Națională(Institut) "Alexandru Ciubotaru"

                                                                          Expoziţia de plante medicinale şi aromatice

       Expoziţia de plante medicinale şi aromatice a Grădinii Botanice (I) a AŞM, proiectată la iniţiativa acad. A. Ciubotaru (suport financiar – Ministerul Ecologiei)  este amplasată pe o suprafaţă de 0,7- 0,8 ha, cu perspectiva de a include 350-400 specii.  În prezent expoziţia adăposteşte cca 300  reprezentanţi ai resurselor vegetale spontani şi cultivaţi. Speciile erbacee în formă de micropopulaţii sunt repartizate în parcele egale ( 3x1,5 m) care se înscriu în relieful inclinat spre Est, în vecinătate cu expoziţia de plante decorative. Un deosebit component al aspectului peisager il redă relieful cald, înclinarea plană a terenului spre Sud-Est, pe care ziua întreagă se revarsă razele solare. Cernoziomul bogat, pe alocuri puţin nisipos, favorizează dezvoltarea normală a speciilor introduse.

       Parcurgând această expoziţie, vizitatorii pot cunoaşte şi recunoaşte unele specii valoroase de plante folosite sau  posibil de a fi folosite de către om în menţinerea sănătăţii, alimentaţie, în industria celulozei, hartiei, a textilelor, respectiv se grupează în  plante medicinale, aromatice, condimentare, melifere, tinctoriale, toxice etc.

       Prin introducerea în cultură a plantelor medicinale, elaborarea tehnologiilor de cultură adecvate vom contribui la salvarea  multor specii de plante medicinale şi aromatice.

       În cadrul colecţiei, speciile medicinale sunt grupate după afecţiunile în tratarea cărora pot fi utilizate.  

       Plante medicinale folosite în bolile aparatului cardio-vascular: Digitalis purpurea Ehrh - preparatele obţinute din această plantă sunt larg utilizate în medicină în insuficienţe cardiace, mai ales în tratamentul decompensării cardiace. Se administrează intern în cazul  insuficienţei cardiace, fibrilaţiei arteriale, pregătirii în cazurile de cardiopatii decompensate. De asemeni se utilizează în cazul dereglării circulaţiei sanguine. Toate părţile de plantă  prezintă o acţiune puternică asupra organismului;  Helleborus purpurascens – conţine principii cardiotonice cu o toleranţă mai bună, helebrozida în stare pură reprezintă un exelent cardiotonic. Speciile menţionate conţin substanţe active cardiotonice, cu rol în tonifierea muşchiului inimii şi tratarea nevrozelor cardiace. Specia Petroselinum hortense Hoffm. determină scăderea presiunii sanguine, având astfel o acţiune hipotensivă. Tincturile obţinute din Achillea millefolium L.,Capsella bursa-pastoris, Geranium pratense, Lamium album L. sunt folosite, datorită efectelor hemostatice, în stoparea hemoragiilor accidentale, au acţiune hemostatică şi vasoconstructoare. Se recomandă ca remedii în afecţiunile renale, litiază renală. Au efecte spectaculoase fiind administrate în hemoragiile uterine din timpul naşterii.  

Echinacea purpurea L., Adonis vernalis L. sunt recunoscute ca plante cu acţiune stimulatoare asupra sistemului imunitar, contribuind  la creşterea capacităţii de apărare a organismului. Au şi acţiune valoroasă sedativă, mai ales asupra cordului. În terapeutică se utilizează în miocardite postinfecţioase şi în alte cardiopatii, precum şi în tratamentul epilepsiei. Este rezultativ  în tratamentul tahicardiilor, hipotensiunii arteriale.

    Plante medicinale utilizate în terapia afecţiunilor aparatului respirator: Hyssopus officinalis- are acţiune antispasmolitică şi sedativă producând o uşoară bronhodilataţie. De asemenea elimină apa din organism, uşurează transpiraţia, expectoraţia şi reglează digestia. Contribuie şi la căderea presiunii sanguine prin dilataţia arterială;                                                                                                                                                

      Plantago major -  frunzele cărei-a  posedă efect astringent, demulcent, depurativ, diuretic, expectorant, hemostatic, cicatrizant,  emolient, laxativ, antiinflamator. Intern se utilizează în tratamentul unui spectru larg de afecţiuni: diaree, gastrite hiperacide, ulcer gastric, enterite uşoare, arterioscleroză, constipaţie, boală hemoroidală, hemoragii, cistite, bronşite, traheite, laringite, faringite, astm bronşic,  febră,  tusă productivă;

     Pulmonaria officinalis – prin complexitatea substanţelor chimice pe care le conţine, acestei plantei se conferă însuşiri, care contribuie la ameliorarea gastritelor, ulcerului gastric şi duodenal. De asemenea este un bun produs diuretic şi cicatrizant. Preparatele extrase din plantă posedă proprietăţi tonice, calmante, astringente, expectorante; Thymus vulgaris L. - indicat în tratamentul tusei convulsive, tusei astmatice, bronşitelor şi răguşelii; Eryngium planum L. – părţile plantei sunt folosite în tratarea bronşitei şi tusei convulsive provocând eliminarea din bronhi şi plămâni a substanţelor dăunătoare, distrug microorganismele, acţionează asupra centrului tusei, diminuează excitabilitatea nervoasă şi înlătură spasmele bronşice; Salvia officinalis L. - se foloseşte cu bune rezultate în balonările gastro-intestinale, în sporirea secreţiei bilei, diabetul zaharat, circulaţia defectuoasă a sângelui, în bronşite cronice, deschinezii biliare, reumatism etc; Althaea officinalis L. - principiile active din rădăcină au proprietăţi expectorante, antiinflamatoare a aparatului respirator, renal şi gastro – intestinal. Se mai utilizează în tratarea furunculelor, stomatitelor, vaginitelor; 

Inula helenium - este un bun diuretic, favorizând eliminarea apei din organism, a azotaţilor şi clorurilor. De asemenea, are proprietăţi antiinflamatorii în congestii hepatice, colecistite, litiază biliară şi renală, în artrite. Principiile active conţinute în aceste specii au efecte antiasmatice, expectorante, emoliente.     

    Plante medicinale folosite în tratamentul bolilor aparatului digestiv. După efectele produse, plantele din această grupă se împart în: laxative şi purgative – Rheum officinalis – are efect purgativ  datorită antrachinonilor ce se conţin în rădăcini; taninele şi principiile amare conferă un efect astringent. Administrat în doze mici acţionează ca stimulent - tonic pentru sistemul digestiv, pecând în doze mai mari acţionează ca slab laxativ.

      Ricinus communis L.-- este un adevărat elixir pentru piele şi păr, având proprietăţi antimicrobiene şi antitumorale. Se utilizeazăînafecţiuni dermatologice precum acnee, arsurile, seboreea pielii capului şi căderea părului. De asemenea deblochează tranzitul intestinal şi intensifică eliminarea materiilor toxice din organism. Se administrează în tendinţă de diaree, în constipaţii, congestie hepatică cronică, hepatită, cefalee occipitală hepatică, dizenterie, vomă, dureri mamare, pneumonie, diminuării congestiei ficatului, pentru tratarea negilor.               

    Plante medicinale utilizate în afecţiunile hepato-biliare prin acţiunea cărora, se stimulează secreţia şi eliminarea bilei, având şi efecte hepatoprotectoare:  

    Cynara scolymus - cinarina şi polifenolii din frunze au proprietatea de a spori secreţia biliară şi diureza, acţionând activ în afecţiunile hepatice şi renale. Contribuie la scăderea conţinutului de colesterol şi a conţinutului de zahăr din sânge, dând bune rezultate în tratamentul unor forme de diabet. Preparatele din frunze sporesc funcţia antitoxică a ficatului.

     Tanacetum vulgare L. - se recomandă în tratarea colecistitei, hepatitei, în afecţiuni gastro-intestinale, reumatism, ulcere, entorse, contuzii. Partea vegetativă a plantei posedă proprietăţi antimicrobiene;

      Cichorium inthybus L. - este larg utilizată  în tratamentul ulcerului stomacal şi duodenal, dermatozelor, constipaţiilor, gastritei, hepatitelor, asteniei. Sucul de cicoare  are o acţiune calmantă asupra sistemului nervos şi o acţiune benefică asupra inimii, în cazuri de anemie. Infuzia sau decoctul din rădăcini  au acţiune laxativă şi se recomandă în tratamentul obezităţii;

      Silybium marianum (L.) Gaertn - este un excelent antioxidant şi depurativ hepatic. Silimarina, principiul activ al armurariului acţionează în special asupra membranei celulelor hepatice, împiedicând pătrunderea toxinelor virale în ele, astfel prevenind distrugerea lor, de asemenea favorizează  regenerarea celulelor hepatice în caz de hepatite, ciroze  şi alte afecţiuni ale ficatului; Chelidonium majus L.- are acţiune antispatică, antibiotică şi coleretic-calagogă, fiind utilizată în afecţiuni hepato-biliare, colecistopatii şi în ciroza hepatică. Intern se utilizează în insuficienţe hepato-biliare şi cardiacă, angină pectorală, iar extern în tuberculoza pielii. Este indicată în tratarea hemoroizilor, combaterea înţepăturilor şi a neplăcerilor la urinare. 

      Plantele folosite în tratarea diabetului zaharat  intervin ca  adjuvant în tratarea diabetului având efecte hipoglicemiante utile şi intră în compoziţia multor ceaiuri antidiabetice: Cichorium inthybus L.-extractul din rădăcini trazează diabetul în stare  iniţială, Galega officinalis L.- conţine alcoloidul galegina, care reduce puternic nivelul de zahăr în sânge, efectul hipoglicemiant manifestat este asemănător cu cel al insulinei. Se utilizează în caz de febră, este un remediu benefic în caz de pancreatite şi probleme de digestie.

     Momordica charantia plantă hipoglicemiantă, hipocolesterolemiantă, remineralizantă, antitumorală;Polymnia sonchifolia Poepp. Et Endl. - cu efect antidiabetic şi laxativ, este  benefică în tratarea pacienţilor cu afecţiuni hepatice.

     Plantele recomandate în afecţiuni ale pielii, folosite sub formă de tincturi şi comprese, au efecte bactericide, antiseptice, cicatrizante, antiinflamatoare şi calmante:  Achillea millefolium L. - are acţiune antiseptică, tonic aperitivă, coleric-colagog  ă, cicatrizantă. Sucul obţinut prin presarea plantei proaspete se întrebuinţează în curele de primăvară. Tinctura de coada şoricelului este un remediu indicat împotriva secreţiilor mucoasei gâtului, a pieptului, împotriva digestiei defectuoase, şi ca diuretic, deoarece favorizează eliminarea urinei.

      Arctium lappa L. – diuretic, depurativ, benefic în eliminarea toxinelor renale şi hepatice  cu acţiune antispastică, antibiotică, se foloseşte în tratarea negilor, pecinginii, hemeroizilor. Folosit sub formă de tincturi şi comprese, are efecte bactericide, antiseptice, cicatrizante.

     Plantele aromatice şi condimentare ocupă un loc aparte în cadrul expoziţiei, reprezentate prinspecii care conţin  uleiuri volatile, materii prime valoroase pentru industria cosmetică, a parfumurilor, a băuturilor alcoolice şi în alimentaţie. Dintre speciile larg utilizate ca condiment, în sector se întâlnesc: Artemisia dracunculus L., Levisticum officinale Koch, Sinapis nigra L., Anethum graveolens L, Lavandula angustifolia L., Thymus vulgaris, Galium odoratum L., Satureja hortensis L. De asemenea, fructele şi herba deCoriandrum sativum L., Foeniculum vulgar Mille, Pimpinella anisum L., Mellisa officinalis L., Nepeta cataria L., Rosmarinus officinalis L. care conferă aroma specifică mezelurilor, dulciurilor, băuturilor alcoolice.

      Grupa plantelor alimentare şi oleaginoase, cuprinde specii cultivate pentru principiile alimentare conţinute (proteine, glucide, lipide, substanţe vitaminizante, ce sunt deja cultivate sau urmează să fie introduse în cultură: Prunus cerasus,  Ribes nigrum L., Viburnum opulus L.

       Bine reprezentate sunt şi plantele tinctoriale, substanţele tinctoriale ale cărora au fost folosite în trecut pentru colorarea diverselor ţesături şi în artezanat: Phytolacca americana L. - are efect fungistatic, antibacterian, expectorant, antiimflamator, antivirotic, calmant, miorelaxant şi diuretic. Fructele şi rădăcinile acestei plante au efect purgativ şi emetic. Rădăcinile sunt indicate pentru expulzarea teniilor. Rădăcinile uscate se recomandă în caz de boli autoimune, artrite reumatice, febră glandulară, amigdalită, catar cronic, bronşită; Calendula officinalis L - florile au o acţiune cicatrizantă, antiinflamatoare şi bactericidă. De asemenea sub formă de ceai se recomandă în tratamentul ulcerului gastric şi duodenal.

      Rubia tinctorium L. - rădăcinile căreia sunt capabile să dizolve oxalaţii, fosfaţii ce se depozitează în rinichi, precum  pietrele şi nisipul. Se administrează intern în caz de calculi biliari şi renali, mai cu seamă în vederea prevenirii formării calculilor fosfatici. Sunt foarte efective în tratamentul amenoreei, hidropiziei şi icterului.

       Sunt prezente şi speciile de plante melifere, care prin conţinutul în polen, nectar şi alte secreţii de natură vegetală sunt utilizate de om în creşterea albinelor în scopul valorificării mierii, propolisului şi a altor produse secundare. Această grupă este reprezentată de speciile: Nepeta transcaucazica, Centaurea cyanus, Taraxacum officinalis Wigg., Lamium album L, Ruta graveolens L., Roza canina L, Trifolium pratense L., Lavandula angustifolia Mill., Hyssopus officinalis L.

       Din categoria plantelor toxice amintim speciile, care sunt cultivate în scopul de a evita recoltatulşi utilizarea spontană: Atropa belladonna L., Scopolia carniolica Jacq, Matragora officinarum, Digitalis lanata Ehrh. Aceste plante dacă nu sunt cunoscute prezintă un  pericol major, ele conţin compuşi biochimici din grupele alcaloizilor, glicozizilor sau fitotoxinelor şi sunt periculoase pentru organismul uman şi pentru animale, dar sunt foarte valoroase pentru industria farmaceutică.